EXCLUSIV Negoiță anunță o anchetă internă la Dinamo, după acuzele de blat: „S-a dat în lucru. Vom vedea ce găsim”. Finanțatorul spune că se retrage din „mocirlă”, dar e foarte probabil să rămână

EXCLUSIV Negoiță anunță o anchetă internă la Dinamo, după acuzele de blat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă seară, fanii lui Dinamo prezenți în tribunele stadionului din Brașov au asistat la un meci în care favoriții lor au făcut figurație pe teren. În minutul 75, cei mai mulți dintre ei au plecat, scandând: „Nu meritați tricoul roșu să-l purtați”. La final, fanii rămași le-au strigat jucătorilor lui Stoican „Blatiștilor, blatiștilor”, apoi l-au înjurat pe finanțatorul Ionuț Negoiță. A doua zi, ProSport a scris despre necesitatea ca omul care finanțează clubul Dinamo să deschidă o anchetă internă la club, obligat fiind de atitudinea sa despre blaturi din trecut. Contactat, Negoiță a refuzat inițial dialogul. Luni, a fost de acord să vorbească despre acuzele de blat și despre impactul meciului de la Brașov asupra proiectului început acum 14 luni. Culmea, Negoiță a anunțat deschiderea unei anchete interne, ideea propusă  duminică de ProSport, fără însă a fi foarte clar și foarte ferm în privința acestei decizii.

Cum v-a picat meciul de la Brașov?
Nu mi-a picat deloc bine, a fost un meci prost, probabil cel mai prost din retur ca să nu zic al sezonului. În același timp, nu vreau să mă gândesc la prostii…

Deși știți foarte bine că se întâmplă prostii în fotbalul românesc.
…Dar mi-e greu să cred că în acest moment s-ar mai putea întâmpla la Dinamo. Sunt jucători, în marea majoritate, de caracter. Cred că a fost mai degrabă vorba despre o relaxare, despre un loc confortabil, despre un comportament tipic românesc. Ne mulțumim cu puțin, asta m-a deranjat cel mai mult.

Spuneați de jucători că sunt, în marea majoritate, de caracter. Anul trecut, ați vorbit despre mai multe meciuri ciudate Steaua – Dinamo, iar la două dintre ele Grigore și Bărboianu au fost suspectați de blat de suporteri. Cei doi au jucat sâmbătă în apărarea care a luat două goluri în 33 de minute…
(Oftează) Da, haideți să o luăm altfel. (Schimbă subiectul) Sunt extrem de supărat și dezamăgit de ce înseamnă fotbal…


Fostul dinamovist Andrei Cristea se bucură după golul din minutul 10. Dragoș Grigore, unul dintre fotbaliștii bănuiți în trecut de fani, asistă neputincios

Când ați ajuns la stadiul ăsta?
E vorba de un proces lung, de când am intrat. Am vrut să subestimez amploarea, dar totul a pus capac sâmbătă. Sunt mai multe lucruri care m-au dezamăgit. Ce am găsit la Dinamo, trebuia să iau clubul repede…

Despre asta ați mai vorbit…
Au mai fost o serie de lucruri care au venit pe parcurs. Situații ciudate, datorii, alte datorii, probleme. M-am străduit din răsputeri să le rezolv, cu eforturi financiare și de timp, plus nervi.


(Se îndepărtează tot mai tare de meciul de la Brașov) Mai departe, în presă: acuze că nu se bagă bani, că salariile sunt low-cost… În condițiile în care am salvat acest club, au fost tot felul de rău voitori. Au mai fost situații în care oameni cu mult tupeu intră, la modul figurat, la tine în casă. Sunt tolerați, nu sunt chemați la comisii. E vorba despre un sistem care ar trebui să fie mult mai drastic sancționat. E nevoie de un cadru în care investitorii trebuie să fie protejați, de asta anung majoritatea cluburilor în insolvență. Se trage în cluburi.

Nu puteți generaliza. Există multe cluburi în care trag chiar finanțatorii lor, devalizate de ei.
Unele dintre ele, da.

Spuneți că sunteți dezamăgit. Vă întreb însă, nu știați că intrați în sistemul ăsta?
Ba da, dar din dragoste pentru fotbal, pentru Dinamo, am intrat. Pe de o parte, îmi pare rău că am intrat, am cheltuit foarte mulți bani, dar cel puțin mi-am făcut datoria până acum. Am luat de două ori licența, suntem pe locul patru. Fotbalul în România trebuie reformat și reformatat, cel puțin eu lupt contra curentului.

La ce vă referiți?
Văd foarte multe prietenii, văd foarte multe situații ciudate. (Își caută atent cuvintele)


„Vom face o anchetă internă, dar nu sunt de acord cu rezolvarea publică a acestor probleme. Mă interesează să știu ce se întâmplă și să știu despre ce este vorba. Nu plec de la presupuneri. Stafful și conducerea vor analiza și vor lua…ăăăăă…dacă se….nu știu…în funcție de…vor vedea ce vor face”
Ionuț Negoiță


CITEȘTE ȘI: De ce este obligat Negoiță să deschidă o anchetă internă după meciul de la Brașov


„Vreau să mă retrag din această mocirlă”

Vă întreb direct. Ați simțit vreo prietenie între cineva din club și cineva de la Brașov la meciul de sâmbătă?
(Stă pe gânduri) Nu vreau să speculez…

Dar v-ați gândit la asta?
Gândurile mele rămân deocamdată la mine. Am spus de foarte multe ori ceea ce gândesc și nu a fost neapărat bine. Îmi dau seama că nu a fost neapărat bine, nu se întâmplă mare lucru. Totul a culminat când am fost înjurat eu (îl accentuează pe „eu”), eu care am făcut atâtea eforturi. Am spus „Până aici!”. Am avut duminică seară  o discuție cu domnul Anghelache și cu domnul Stoican…Concluzia mea e simplă…

Care este?
Pe lângă banii, nervii și timpul sacrificate, mi-am dat viața peste cap vrând să fac niște lucruri.

Adică s-a terminat dragostea…
Nu, dragostea nu s-a terminat, în schimb s-a terminat răbdarea și din acest moment îmi reorganizez viața. Avem oameni de fotbal, Dănciulescu, Bratu, Anghelache, care se vor ocupa de azi înainte de club. Eu vreau să mă retrag din această mocirlă.

Ce înseamnă că vă retrageți?
Am căutat cumpărători sau parteneri,dar nu am găsit. Am avut câteva discuții, dar văzând cifrele s-au retras. Caut în continuare parteneri sau, de ce nu, doritori să cumpere.

Căutați parteneri. Spuneți că vreți să vă retrageți, dar de fapt doriți totuși să rămâneți.
Am spus „sau”. Depinde de ce găsesc. Sincer, eram foarte bine cu afacerile mele, la care spun că mă pricep și pe care le-am neglijat, și vreau să revin la afaceri. E mult prea mare mocirla, nu mă regăsesc în povestea asta.

Totuși, ați fi dispus să rămâneți.
Dacă nu găsesc variantă totală. Sunt deschis pentru ambele variante.

Ce preț este rezonabil pentru a ieși?
Asta rămâne de văzut. Cu cărțile pe masă, cât am investit, ce am făcut pentru club. (Urmează o frază pe care absolut toți investitorii din fotbalul românesc au rostit-o atunci când amenințau cu retragerea) Sigur, nu aștept să-mi încasez toți bani, las și de la mine pentru Dinamo, da!? Până atunci, aceasta este ultima intervenție a mea. De acum încolo, presa să discute cu cei trei pe care i-am indicat.

Anghelache, Dănciulescu și Bratu…
Dănciulescu, Bratu, Anghelache, în ordinea asta.

De ce în ordinea asta? Domnul Anghelache era al doilea om după Ionuț Negoiță.
Nici domnul Anghelache nu vrea să se mai expună. Noi am venit cu bună credință și nu suntem din linia întâi.


Ionuț Negoiță și unchiul său, Constantin Anghelache, un om care cunoaște sistemul din fotbalul românesc încă de dinainte de 1989
 

Din afară, decizia asta se vede așa: Când clubul e acuzat de blat, îi scoateți în față pe Dănciulescu și pe Bratu, iar dumneavoastră și domnul Anghelache vă retrageți.
Domnul Anghelache e aici, lângă mine.

Nu la asta mă refer. E vorba despre o retragere într-un rol secundar, în timp ce Dănciulescu și Bratu sunt scoși la bătaie.
La ce bătaie? Ei sunt emblemele clubului, dar mai sunt antrenorul și directorul sportiv.

Dumneavoastră ce veți mai face?
Voi susține cheltuielile curente ale clubului…

Ce înseamnă asta? Dați o sumă concretă.
Nu știu. Salariile, cheltuielile de funcționare. La un buget de 5-6 milioane de euro pe an, faceți calculul. Sunt niște bani din drepturile TV și cam atât. Rămâne diferența. Mă voi ocupa doar de business-urile mele care produc bani să pot să susțin Dinamo până voi găsi pe cineva serios care poate să facă mai mult decât mine.


„Dacă îmi arătați o persoană într-un costum alb care poate să meargă prin noroi și să iasă pe partea cealaltă curat, atunci n-am eu dreptate în cazul ăsta”
Ionuț Negoiță


„Doar o minte bolnavă mă poate bănui de lucruri necurate”

De ce n-ați luat decizia asta înainte de meciul de la Brașov?
(Își caută cuvintele câteva secunde) Pentru că meciul ăsta a fost cireașa de pe tort. Nu e comod să fiu înjurat după eforturile inexplicabil de mari pe care le-am făcut. Dar nu e doar asta, sunt și celelalte enumerate mai devreme.

Pentru sănătatea investiției dumneavoastră nu era mai bine să faceți curățenie în club după meciul ăsta? Să faceți o anchetă serioasă…Fanii nu pot fi păcăliți, iar ei au văzut ceva necurat la meciul ăsta.
Stați liniștit. Această anchetă internă se va face oricum, dar nu sunt de acord cu rezolvarea publică a acestor probleme. Da!? Vom analiza meciul, contextul, s-a dat în lucru treaba asta.

Când ați dat în lucru și cui?
La ședința de duminică după-amiază.

Căutați ceva anume legat de acest meci?
(Evaziv) Mă interesează să știu ce se întâmplă și să știu despre ce este vorba. Nu plec de la presupuneri. Stafful și conducerea vor analiza și vor lua (urmează multe ezitări)…ăăăăă…dacă se….nu știu…în funcție de…vor vedea ce vor face.

Și pe cei din staff și din conducere îi analizează cineva?
Au tot interesul ca lucrurile să fie clare. E vorba, nu?…de…dar nu plecăm de la premise negative. Pur și simplu a fost un meci prost și se pleacă de la ideea asta. Oamenii nou veniți se vor ocupa de problemele despre care am vorbit.

V-ați simțit păcălit la Dinamo de angajații dumneavoastră?
Ca business, e cea mai proastă decizie pe care am luat-o. Dar am luat-o cu sufletul…

Nu la asta mă refeream…
Nu pot fi păcălit. Pur și simplu, simt că înot contra curentului. Nu ajung nicăieri. Stau pe loc sau sunt dus de curent la vale în acest sistem.

Evitați subiectul meciurilor trucate.
Întrebați-i despre asta pe alții care cunosc mai bine fenomenul.

Acum un an vorbeați și dumneavoastră despre asta. Senzația că a fost că atunci vi s-a atras atenția și de atunci n-ați mai vorbit…
Stați! A nu se înțelege că mi-e frică de cineva sau de ceva. Pur și simplu, am avut timp suficient să trag o concluzie simplă, că nu pot schimba eu lumea, că nu pot schimba eu sistemul. Drept urmare, soluția e să te retragi.

Dacă peste 6 luni veți fi în continuare la Dinamo, lumea va fi tentată să creadă că Ionuț Negoiță a vrut doar să iasă bine după scandalul de Brașov, făcând un pas în spate prin anunțul că vinde clubul.
Nu, nu. Eu nu am nicio problemă de imagine.

Sunteți finanțatorul unui club care tocmai a jucat un meci ciudat.
Doar o minte bolnavă m-ar putea bănui de aberații de genul ăsta. Sunt speculații în care eu nu vreau să cred.

Dar ce facem cu jocul propriu-zis?
A fost un meci slab. Atât. În rest, nu vreau să înțeleg și să fac parte din acest sistem.

Dar veți rămâne cu clubul….
Voi fi prizonier-voluntar. Trebuie cineva să ia taurul de coarne. Cei de la FRF sau de la Ligă trebuie să taie în carne vie.

Nu cumva ar trebui să taie fiecare finanțator în propria curte?
Asta face, cred eu, aproape oricine, când e vorba de banii lui. Are grijă ca banii lui să fie cât mai eficient cheltuieți. Dar degeaba mai au grijă de propria ogradă cinci-șase din cei 18, dacă sistemul este cum este.

Sunteți foarte diplomat.
(Intrigat) Cum adică? Am fost foarte direct.

Nu sunteți direct. Știți că meciul a fost ciudat, că e o coincidență nemaipomenită că o echipă antrenată de doi dinamoviști, Țălnar și Florentin Petre, a câștigat fără probleme tocmai cu Dinamo. Clubul dumneavoastră are o problemă de imagine, în timp ce dumneavoastră susține că vreți să creeați un brand puternic.  
Și ce ar trebui să fac eu?


„Nu poți merge prin noroi și să rămâi cu costumul alb”
 

Poate ar trebui să fiți mai ferm cu clubul dumneavoastră.
Ferm sunt. Dar revenind la sistem, dacă îmi arătați o persoană într-un costum alb care poate să meargă prin noroi și să iasă pe partea cealaltă curat, atunci n-am eu dreptate în cazul ăsta.

Cred că o persoană îmbrăcată într-un costum alb nu vrea să meargă prin noroi.
Eu asta fac.

Vreți să ieșiți, dar ați intrat. V-ați ridicat pantalonii până la genunchi și ați intrat în noroi.
Da. E bine că poți să încerci și să vezi dacă ești din peisaj sau nu. Eu nu sunt din peisaj.

Apropo de costume albe. La Dinamo, toată lumea poartă costume albe?
Nu există alb. Există nuanțe de gri, depinde cât de gri. Atât.

Rezultatele anchetei interne vor fi făcute public?
Rămâne ca oficialii clubului să analizeze și să decidă dacă vor face sau nu public rezultatele.

Ați spus că este ultima apariție publică. Dacă vă vom vedea la televizor peste o săptămână, înseamnă că tot ce am vorbit a fost un bluf?
(Dă încă un răspuns ambiguu) Dacă mă veți vedea peste o săptămână sau două înseamnă că am ieșit să lămuresc niște lucruri care au rămas nelămurite. În niciun caz, nu-mi voi schimba poziția.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×